Iarna!... Iarna tristă-mbracă
Streşinile somnoroase,
Pune văl de promoroacă
Peste pomi şi peste case.
Scoate-o lume ca din basme
În lumini de felinare —
Umple noaptea de fantasme
Neclintite şi bizare.




Din ogeagul de cărbune
Face albă colonadă
Şi pe trunchiuri negre pune
Capiteluri de zăpadă,
Iar prin crengile cochete
Flori de marmură anină, —
O ghirlandă de buchete
Care tremură-n lumină.
Reci podoabe-n ramuri goale
Plouă fără să le scuturi,
Ici, risipă de petale,
Colo, roi uşor de fluturi...



Şi din valul de zăpadă,
Ca o mută arătare
Legănându-se pe stradă,
Un drumeţ ciudat răsare...
Vine cu popasuri multe,
Face-n calea lui mătănii.
Câte-odată stă s-asculte
Clopoţeii de la sănii.
Alteori uimit tresare,
Dă din mâini şoptind grăbit —
Parcă spune-o taină mare
Unui soţ închipuit...
Ca o umbră din poveste
Se strecoară-ncet, şi iar
Stă deodată fără veste
Rezemat de-un felinar.

Faţa lui se lămureşte, —
Pare-nduioşat acum...
Visător şi lung priveşte
Casele de peste drum:
Poartă mică... pomi în floare...
O fereastră luminată...
Streşini albe de ninsoare...
Toate-i par ca altădată!
Şi păreri de rău trecute
Cad pe inima-i trudită,
Ca un stol de păsări mute
Pe-o grădină părăsită:
„Bulgăraş de gheaţă rece,
Iarna vine, vara trece
Şi n-am cu cine-mi petrece...
Bulgăraş topit în foc,
Dacă n-am avut noroc!
Dacă n-am avut noroc...”

Glasul, înecat, se curmă.
Omul, şovăind în stradă,
Pleacă iar, lăsând în urmă
Pete negre pe zăpadă.

(G. Toparceanu - "Noapte de iarna")