Miau.

Motanul stă şi oftează mulţumit. E înconjurat de motănei mici, soarele luminează leneş şi Pisica lui se uită cu drag la ei. E mândru de realizările lui, are şi de ce. Mult a mai pătimit până a ajuns să o cucerească... Nu era el cel mai bogat motan din cartier, nici cu mustăţi răsucite nu se mândrea, nici coada cea mai lungă n-o avea. Însă i-a arătat că ştie ce îşi doreşte o pisică, ştie să aibă grijă de ea.
Bineînţeles, la început a trebuit sa îi dea o mână de ajutor destinului. A lăsat un ghimpe de trandafir lângă culcuşul ei, şi când într-o după-amiază a auzit un mieunat dureros venind din boticul unei pisici aflate la nevoie... a sărit de pe ţigla casei (unde, din întâmplare, stătea la veghe) şi cu delicateţe si fermitate a prins ghimpele în botic şi l-a scos. Nu mai e nevoie să spun cât de recunoscătoare i-a fost Pisica...
Nunta a fost superbă. Cerul fără nori, toate pisicile din cartier prezente, păsărele pe gardul de sârmă, şoriceii cântau în cor, gâşte fripte şi plăcinte... tot ce poate dori o inimă de pisică.
Asta da viaţă de pisică...