M-am gandit ca vreti sa stiti...

Zero nu este un numar.

Chiar şi azi, când ne-am obişnuit cu zero (spunem des "plecăm de la zero" sau "egal cu zero"...), nimeni nu cumpără într-o piaţă zero kilograme de legume, iar de la tarabă nu se răspunde: "Avem zero castraveţi", ci: "N-avem castraveţi"... Totuşi, zero a dovedit că uneori poate spulbera logica.

În una dintre ultimele cărţi apărute în timpul vieţii lui René Guénon, Les principes du calcul infinitésimal, capitolul XV are un titlu ce i-ar putea nedumeri pe cei mai puţin familiarizaţi cu anumite discuţii de-ale matematicienilor: Zero nu e un număr. Cu toate astea, demonstraţia este limpede şi lapidară: negarea cantităţii nu poate fi nicidecum asimilată cu o cantitate; negarea numărului sau a unei mărimi nu poate în nici un chip şi în nici un grad să constituie o specie a numărului sau a mărimii. A pretinde contrariul înseamnă a susţine că ceva poate fi, urmând expresia lui Leibniz, echivalent cu o specie a contradictoriului său, iar de aici ar rezulta imediat că negarea logicii este logica însăşi.

Deci, este contradictoriu să se vorbească de zero ca despre un număr sau de a presupune un "zero" al mărimii care ar mai fi totuşi o mărime, de unde ar rezulta obligatoriu considerarea atâtor zerouri distincte câte feluri de mărimi sunt... În realitate, nu există decât zeroul pur şi simplu, care, de altfel, nu-i altceva decât negarea (respectiv, absenţa) cantităţii, sub orice mod ar fi considerată aceasta. De aici rezultă că zero nu poate fi considerat ca o limită (în sensul matematic al acestui cuvânt), fiindcă o limită veritabilă este întotdeauna, prin definiţie, o cantitate. De altminteri, e evident că o cantitate care descreşte indefinit nu are vreo limită, la fel cum n-are vreuna nici o cantitate care creşte indefinit. Atunci când veritabilul sens al zeroului aritmetic luat "riguros" este absenţa, negarea (absenţa) cantităţii, e evident că acest sens n-are nimic comun cu noţiunea cantităţilor indefinit descrescătoare, care rămân mereu nişte cantităţi, iar nicidecum o absenţă a cantităţii, şi, cu atât mai mult, el nu are nimic comun cu ceva care ar fi un fel de intermediar între zero şi cantitate, ceea ce ar fi încă o concepţie perfect neinteligibilă şi care, de altfel, aminteşte destul de bine, în felul său, de aceea a "virtualităţii" leibniziene.

Confuzii. Descreşterea indefinită a numerelor nu poate să ajungă la un număr nul, după cum nici creşterea lor indefinită nu poate să ajungă la un număr infinit. De îndată ce se admite existenţa unui număr nul, care trebuie să fie cel mai mic dintre numere, se ajunge a fortiori, în situaţia de a presupune corelativ un număr infinit, ca invers al său, în sensul de cel mai mare dintre numere. Dacă se acceptă postulatul că zero e un număr, după aceea, argumentaţia în favoarea numărului infinit poate deveni perfect logică. Dar acest postulat trebuie respins de plano, deoarece consecinţele ce rezultă din el sunt contradictorii, pentru că el însuşi implică o contradicţie intrinsecă.

Notaţia actualmente folosită de matematicieni produce în mod inevitabil confuzii, datorită celor două semnificaţii care i se atribuie lui zero, în mod obişnuit. Un număr poate fi privit ca practic indefinit din momentul în care nu mai e cu putinţă să fie exprimat sau reprezentat distinct, într-un mod oarecare. Un astfel de număr, oricare ar fi el, va putea fi simbolizat prin semnul � (în mod greşit, semnul � e considerat infinit, fiind confundat cu termenul corect, indefinit), numai în ordinea crescătoare.

Se impune a repeta că semnul � reprezintă deci indefinitul mare, nefiind, desigur, vorba de un număr determinat, ci chiar de un întreg domeniu, ceea ce este de altfel necesar pentru a face posibilă considerarea în cadrul indefinitului a unor diferite ordine (grade) de indefinitate.

Din păcate, în matematici, pentru a reprezenta domeniul indefinitului mic, respectiv, al cantităţilor indefinit descrescătoare, lipseşte însă un semn anume...

Seria 3

All about successfull Dunking sau Cum sa-ti inmoi biscuitii in cafea fara sa se rupa

Va vorbesc ca urmare a unei emisiuni revelatoare pe care am vazut-o in dimineata asta pe National Geographic. Un om de stiinta a inceput sa analizeze la cati Newtoni rezista un biscuite uscat in comparatie cu unul inmuiat. A ajuns la concluzia ca daca e uscat suporta greutatea a 3 mere, iar daca e umezit nu suporta nici macar greutatea unui mar. Logic, veti spune. Insa...
La cronometrarea inmuierii perfecte, a descoperit ca daca ii inmoi 2 secunde, sunt inca prea tari, iar daca ii inmoi 4 secunde sunt deja prea moi.
Solutia ingenioasa a omului de stiinta a fost ca trebuie sa inmuiem biscuitii la un grad cat mai mic fata de suprafata lichidului. Astfel, biscuitele se va patrunde doar pe o parte, luandu-i mai mult timp sa se inmoaie de tot... si eventualele pierderi sunt cu mult reduse.

Cherchez l'homme

Doctorii au ajuns la concluzia ca, daca gasesti figura umana in 3 secunde, atunci emisfera dreapta a creierului tau este mai bine dezvoltata decat la majoritatea oamenilor.

Daca gasesti figura umana intre 3 secunde si un minut, atunci emisfera dreapta este dezvoltata normal.

Daca gasesti figura umana intre un minut si 3 minute, atunci emisfera dreapta a creierului tau functioneaza prea incet si ai nevoie sa mananci mai multe proteine.

Daca nu ai gasit figura umana nici dupa 3 minute, naspa de tine.

Omul e acolo. Mai uita-te o data.

That's not a Porch...

A blonde, wanting to earn some money, decided to hire herself out as a handyman-type and started canvassing a wealthy neighborhood. She went to the front door of the first house and asked the owner if he had any jobs for her to do.

"Well, you can paint my porch. How much will you charge?"
The blonde said, "How about 50 dollars?" The man agreed and told her that the paint and ladders that she might need were in the garage. The man's wife, inside the house, heard the conversation and said to her husband, "Does she realize that the porch goes all the way around the house?"
The man replied, "She should. She was standing on the porch."

A short time later, the blonde came to the door to collect her money.
"You're finished already?" he asked. "Yes," the blonde answered, "and I had paint left over, so I gave it two coats. "Impressed, the man reached in his pocket for the $50. "And by the way," the blonde added, "that's not a Porch, it's a Ferrari."

Hopa...

Test de personalitate.

Un test la fel de dureros precum horoscopul de ieri.

http://www.shapetest.com

That's mean! :D

Eu nu mai am scapare.

Diagnostic Overview:
Your responses indicate that you're basically normal, except for your obsession with sheep and running naked in the moonlight. Electroshock therapy might help; taking foolish inkblot tests on the internet sure as hell won't. Get a hobby (one not involving sheep) and try to keep your twisted impulses under control. People who answer as you did are almost always crack addicts or sleazy porn film extras.

Long-Term Prognosis:
You will need intensive psychological care for the rest of your life because of the factors described above. Stay away from other people if at all possible; just use the internet. Don't go outdoors or you're doomed. You are deeply scared of anything dangerous, violent, or threatening, which actually makes perfect sense, now that we think about it.

Additional Fears:
You're also afraid of cats, toasters, and the doorbell. This is silly- when was the last time the doorbell caused you any harm?